Țara unde femeile vor primi SMS dacă bărbații divorțează de ele
Există încă state unde femeile nu sunt tratate în mod egal, însă partea ”bună” e că unele dintre aceste țări încearcă să facă pași către ”normalitate.”
Arabia Saudită e, probabil, cel mai cunoscut exemplu de discriminare împotriva femeilor la nivel general al societății. Prințul Mohammed bin Salman încearcă să reformeze statul saudit, iar una dintre aceste reforme se referă și la informarea femeilor în cazul schimbărilor statutului lor marital.
Astfel, femeile din Arabia Saudită ar putea primi mesaje SMS, ca să fie informate dacă bărbații divorțează de ele. Măsura apare în urma deciziei unui tribunal, care a hotărât că divorțurile secrete sunt ilegale. Situația este una relativ frecventă în Arabia Saudită; există cazuri în care bărbații au divorțat în secret de soțiile lor, fie pentru a evita să plătească pensie alimentară, fie pentru a obține control deplin asupra conturilor bancare.
În cazul situației unui divorț, femeia în cauză va primi un mesaj care va ”include numărul de certificat de divorț și numele tribunalului de unde pot fi ridicate actele.” De asemenea, a fost creat și un nou site, unde femeile pot să afle care este statutul lor marital.
Ministerul Justiției din Arabia Saudită a dat un comunicat prin care susține că decizia ”este un pas înainte pentru protecția drepturilor femeilor.” Cu toate acestea, criticii spun că, deși situația actuală e ceva mai bună decât cea în care femeile puteau să rămână singure fără să știe, problema reală nu este rezolvată.
Sistemul legal încă permite existența divorțurilor unde bărbații pot face doar o declarație verbală, în timp ce femeile trebuie să aibă acordul soțului și să aibă un motiv, dar și dovezi ale unui abuz.